Sărut...

Te-ai întrebat vreodată,
De ce îngerii nu sărută icoanele?
Foc nefăcut arzând în buze
Înapoi suflam în alta lume.

Sec Te-am atins de-atâtea ori,
Și Te-am vândut cu sărutare.

Luna este plina, inima-i goala,
Vin Pastile și Învierea
Intra cu o-mbratisare!

Inlauntric

Liber poți fi

încătușat în lanțuri de iubire.

Ești în apă, în flori, în țestoase

și mai cu seamă în noi.

Însă la toate acestea am închis ochii

să Te văd înlăuntrul inimii.

 

Pentru că acolo ești Tu

și acolo sunt de fapt oamenii,

florile,

marile.

 

Într-o zi știu că voi găsi

o minune.

Dar nu căutând peste dealuri

și țări, timpuri și chipuri.

 

Ci mânând corabia mai

în adânc de suflet.

Prieteni...

Eram în facultate. Cred că la un laborator de entomologie. Îmi amintesc de un student jovial, vesel, deschis. A intrat pe ușă la câteva minute după ce a venit profesorul. Și a fost întrebat: „Tu cine ești?”. El a răspuns ceva de genul: „Păi cum doamnă, nu mă știți?”. Atunci a stârnit hohote de râs. Colegul de lângă mine, îl întreabă: „Culina, ce faci mă? Nu te-am mai văzut de mult! ” Era spontan, avea darul ăsta de a se face imediat plăcut. Emana ceva din el. Eu am fost în prima promoție în care facultatea s-a făcut de 4 ani iar el în ultima serie de 5 ani.  Am terminat în același timp facultatea. Nu la mult timp după ce am terminat, un coleg de master mă întreabă: ”Ai auzit ce a făcut Culina? ” ”Ce să aud despre el? ”. Credeam că a făcut vreo glumă, ceva. Oprise pe autostradă să ajute pe cineva care avea probleme cu mașina și a fost accidentat mortal de o altă mașină. «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15, 13) Cu siguranță Dumnezeu l-a iubit mult și a vrut să îl mântuiască. Nu știu cât de credincios era. Dar cred că a intrat pe ușa raiului așa nonconformist, și a stârnit și acolo veselie și mare bucurie între sfinți.

Avraam

Doamne, pe Tine te iubesc mai mult.

Luat-am lemnul.

Cât de greu mi-a fost să văd

că Isaac era al Tău.

 

Iartă-mă că n-am urcat

de prima dată-n munte.

Aveam o cale a inimii îngustă

și mintea-n negură.

 

Și m-ai luat pe brațe.

Tu ai urcat în locul meu

Iar un berbec a săltat voios

când am ridicat cuțitul.

Lonely queens and lords

„Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie?” (Ioan 5, 2)

În limba noastră această formă de adresare, ”femeie” are o formă puțin peiorativă. Însă în limba aramaică vorbită de Hristos cu Preasfanta Sa Maică acest apelativ arată un deosebit respect față de persoana feminină. Părintele Tadei spune despre acest aspect.

În limba greacă de astăzi, cuvântul este ”ghineka”, în greaca veche este asemănător iar în limbile slave, ”jenna”, la noi a dat cumva cuvântul ”zână”, în engleză ”queen”.

În greaca veche, ”ghine” este folosit de exemplu și de Ulise în timp ce era deghizat în cerșetor și se adresează soției sale. Această formă de adresare era evident una care arată respect.

Este important acest aspect pentru a intrepreta cum se cuvine textul. Dealtfel, este de neimaginat cum Mântuitorul ar fi spus vreun cuvânt jignitor spre Maica Sa.

Femeile cu o gândire sănătoasă, cu mintea Lui Hristos pot schimba lumea. Ele au puterea asta. Orice loc din lume ar fi pustiu fără bucuria unei femei. În Muntele Athos nu este permis accesul persoanelor cu sex feminin, însă asta nu înseamnă că acolo nu sunt. Stareța tuturor mânăstirilor din Athos este Maica Domnului.

Din Geneză aflăm că o rațiune pentru care Dumnezeu a făcut femeia este aceea ca omul să nu fie singur.

        Parcă este un sentiment care vine din străfundul ființei. Un bărbat nu poate fi singur. Singurătatea este la început un fulg. Pe zi ce ce trece masa lui crește exponențial până când devine un strigăt, o sete de nedescris, o apăsare mai grea decât tot universul.

Mai mult decât singurătatea mea mă întristează cea a celor din jurul meu. Singurătatea dintre Dumnezeu și om, implicit dintre oameni a fost răstignită. Hristos a răstignit-o pe cruce când a strigat: “Eli, Eli lama sabahchthani? – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”. Hristos a vrut să ia aspura Lui despărțirea noastră, de la Adam până la sfârșitul veacurilor.

Dumnezeu a născut mai înainte de începutul timpului Calea liberă de la unul la altul, de la noi la El. Însă rătăcim. Evreii au rătăcit 40 de ani în pustie. Dumnezeu nu ia dus pe drumul cel mai scurt din pricina necredinței lor. Pardoxal, nu Dumnezeu i-a ispitit. Ei L-au ispitit. Nu au avut încredere. Nu au avut credință. De ce încă rătăcim? De ce nu avem credință? De ce suntem singuri? De ce nu ne îmbrățișăm? De ce zânele nu mai sunt zâne și prinții nu mai sunt prinți?

 

Hristos Anesti!

Ce este cu tine? Vreau să văd entziasm, avânt, elan, tinerețe! Creștinismul are foarte multe mesaje. Însă unul puternic este: ”Hristos a înviat!” Știi ce înseamnă? Când eram copil nu realizam ce înseamnă. În afară de un salut religios de Paști sau o comemorare a unor evenimente. Înseamnă în primul rând că vom învia și noi. Că vor învia toți oamenii. Nu poți fi numit creștin dacă nu crezi asta. În simbolul credinței se mărturisește: ”aștept învierea morților”.

Este greu să descriu în cuvinte. Au descris alții care au fost într-adevăr trăitori. Dar când aud aceste cuvinte: ”Hristos a înviat!” Este un sentiment de bucurie, de izbândă. Un fel de ”Yeesssssssss!” Dacă la victoria unei echipe de fotbal iubite într-un meci important suporterii înfocați parcă nu pot face față valului de împlinire care îi copleșește, aici este mult mai mult. Este celebrarea unei victorii veșnice. Nu ai jucat tu, dar chiar tu ai câștigat. Mereu veselie. Mereu săruți cupa, mereu bei șampania.

 

Iartă-mi nepărtășiile,

dezbinările.

Am știut mereu că ești

și vei fi.

Nimeni nu mă poate minți.

Eu însumi Te-am apucat de

picior în fiecare crin,

în sărut,

visuri de îndrăgostit.

Când toate se vor trece,

și crinuri

și vise

fi-vor toate innoite cu Tine

Cel ce ești

si vei fi.

Evharisto

        Îmi amintesc o zi frumoasă.O dimineață frumoasă de iarnă, puțin friguroasă cu ceață. Duminică.
Am ajuns la biserică și părintele mă trimite să aduc cinci prescuri de la o altă biserică din apropiere, la aproximativ un kilometru distanță. Am alergat pentru a fi în timp. Acolo, când le-am spus pentru cine vreau să cumpăr prescurile, doamnele de la pangar mi le-au dăruit; nu au vrut să vândă.  Am mulțumit și am alergat înapoi. Am adus la altar prescurile, am returnat banii primiți iar părintele mi-a mulțumit. Apoi acele prescuri au fost folosite pentru a Mulțumi, pentru fiecare din acea duminică, pentru vii, pentru adormiți, pentru întreaga creație.
Atât avem de făcut. Să transportăm un ”mulțumesc” de la unul la altul iar în final să ajungă la Dumnezeu.