Innoire

Mă gândesc la o caracterestică aparte care este de multe ori ignorată: vitalitatea, tinerețea, prospețimea, înnoirea. Are mai multe nume pentru că un diamant așa strălucitor are mai multe fețe.

Am văzut-o în plinătatea ei la părintele Athanasie Ieftici. L-am întâlnit în Bulgaria. În fiecare toamnă în Bulgaria este un târg de carte ortodoxă însoțit de diferite conferințe. Prima dată mi-a dovedit că aparențele înșeală. La prima vedere arăta cu o burtă imensă. Aveam să aflu mai târziu că aceasta se datora unui accident suferit de el după ce a căzut de la înălțime, în timp ce picta o biserică.

Când a început să vorbească se observa cu emana dragoste. Interacționa cu translatorul, îl mângâia ca pe un copil, avea și o comunicare non-verbală excelentă. Era ceva care venea de la Dumnezeu. Un dar. În nici un caz nu și-a repetat discursul sau gesturile înainte în oglindă. Deși atingea subiecte profunde îmi povesteau despre el că este ca un copil. La o întâlnire cu alți ierarhi și preoți atunci când se aflau într-o grădină i-a stropit cu furtunul cu apă.

În timpul liceului râdeam din orice. Din banalități. Și nu ne puteam opri din râs la ore. Mă bucur că nu am pierdut poezia. Aud des expresia asta: ”Am scris și eu poezii..dar în liceu”. Probabil o fată din liceu poate inspira poezia oricărei vârste. J  Frumusețea este trecătoare. Aproape toți oamenii, cu excepția prințului Charles în tinerețe sunt frumoși iar la bătrânețe devin mai urâți. Așa că tinere, ți se pare că ești urât/ă? Asta este un avantaj! La bătrânețe colegele tale care acum sunt frumuseți răpitoare vor fi mai urâte decât tine!

Hristos se naște pentru a înnoi firea căzută a lui Adam. Pentru a reconstrui lumea. I-am cerut Lui Dumnezeu de Crăciun să îmi dea această înnoire interioară, vioiciune și tinerețe. ”omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (I Cor. 4,16)