Eu

Nu am
a cânta,
a vorbi,
a gusta.
Spre sărut am primit gura.

Αγαπώ τον Χριστό

            Cred că la Sfântul Ioan Scărarul am întâlnit expresia ”de a înmuia înainte de începutul scrisului penița în călimara smereniei”. Îl rog pe Dumnezeu să înmoaie ce scriu în infinitul Său de Dragoste și de Bunătate. ”Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!” Dacă aș scrie numai atât ar fi de ajuns. Vă rog să îmi iertați egoismul. Scriu pentru a găsi eu Calea. Cel care este Calea, Hristos, de la Întruparea Sa până la Înălțare nu a lăsat nimic scris. Scrisul este din neputința oamenilor. În Împărăția Lui Dumnezeu nu cred că va mai fi folosit. Probabil de aceea femeile care au o fire mai apropiată de cea îngerească preferă să nu se exprime în scris. Bărbații au probleme de comunicare, în general.

Încerc să îmi răspund unor întrebări. Mai am puțin din vârsta la care mă pot întreba: Cu cine să mă căsătoresc? De unde o voi alege? Cum voi face asta?

                Slujba de cununie se face în jurul Lui Hristos, a Crucii Sale, a Evangheliei. Nu întâmplător sunt menționați patriarhii Vechiului Legământ (Noe, Avraam, Isaac, Iacov) cu soțiile lor.

Ținta unde bat viețile lor este relevarea Lui Hristos și a Bisericii. Însă se pot extrage și înțelesuri folositoare din modurile în care s-au căsătorit ei. Să vedem cum se căsătoreau urmașii lui Adam și ai Evei, fii lui Set ( sau Sith-fiul pe care Eva l-a primit în locul lui Abel) și ai lui Cain.

              Văzând fiii lui Dumnezeu pre fiicele oamenilor că erau frumoase, şi-au luat lor femei din toate care au ales. Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu va rămânea Duhul meu în oamenii aceştia în veac, pentru că trupuri sunt, şi vor fi zilele lor o sută şi douăzeci de ani. (Fac. 6, 2-3)

în sens patristic, „fiii lui Dumnezeu" erau urmaşii lui Sith, poporul ales ce avea să se păstreze pe sine întru virtute. Ei trăiau într-un loc înalt, de-a lungul hotarelor Raiului. Se numeau „fiii lui Dumnezeu" fiindcă prin ei urma să vină Hristos.

„Fiicele oamenilor" erau urmaşele lui Cain. Ei erau poporul oprit, paria.

Trebuia ca fiii lui Dumnezeu să se păstreze curaţi, nefiindu-le îngăduit să se căsătorească cu  cei coborâţi din Cain. (Mai târziu, acelaşi lucru apare în legătură cu iudeii, care erau ţinuţi să rămână separaţi de toţi ceilalţi.) Trebuia ca fiii lui Dumnezeu să rămână osebiţi, ca să poată să ajungă născătorii Mântuitorului. Sfântul Efrem afirmă că urmaşilor lui Cain li s-au născut mai multe fiice, ceea ce arată stingerea neamului lui Cain şi dorinţa lor de a se mărita cu fiii lui Sith spre a-şi păstra neamul. Fiii lui Dumnezeu, mişcaţi de pofta trupească, s-au depărtat de la porunca lui Dumnezeu de a rămâne osebiţi de toţi cei care erau ai lui Cain. Ei au căzut în capcană şi întreaga omenire a ajuns decăzută - a ajuns „trup" sau trupească. Sfântul Pavel zice: Şi cei ce sunt în trup lui Dumnezeu a plăcea nu pot (Rom. 8, 8). Cei „o sută şi douăzeci de ani" nu se referă la durata vieţii omului, ci la timpul dat pentru pocăinţă înainte de Potop - arătându-se iarăşi milostivirea lui Dumnezeu.

Sf. Efrem Şirul continuă, explicând că „fiicele lui Cain s-au împodobit, făcându-se laţuri pentru ochii fiilor lui Sith... întreaga seminţie a lui Sith... şi-a pierdut minţile din pricina lor...întrucât fiii lui Sith intrau la fiicele lui Cain, ei s-au îndepărtat de primele soţii pe care le luaseră mai înainte. Atunci şi acele soţii au ajuns să-şi dispreţuiască înfrânarea şi, din pricina soţilor lor, au început îndată să lepede ruşinea pe care până atunci o păstraseră de dragul soţilor. Tocmai pentru această desfrânare, ce a cuprins atât pe bărbaţi cât şi pe femei, zice

Scriptura că îşi stricase tot trupul calea sa pre pământ (Fac. 6, 12)." (Tâlcuire la Facere).

Sf. Efrem scrie: „Dacă se pocăiesc în acest timp vor fi izbăviţi de mânia ce va să vie asupra lor. Dar de nu se pocăiesc, prin faptele lor vor chema să se pogoare [mânia] asupra lor.

Harul a dăruit o sută şi douăzeci de ani de pocăinţă unei generaţii care, după dreptate, nu era vrednică de pocăinţă" (Tâlcuire la Facere).

SERAPHIM ROSE Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor /Editura Sophia, 2001 pag 152-153

Mă gândesc la povestea de dragoste de pe Titanic. Poate că poveștile fiilor lui Set cu fiicele lui Cain erau asemănătoare. Legea nu era dată. Aceia nu puteau fi învinuiți de imoralitate. Nu au fost plăcuți Lui Dumnezeu pentru că au părăsit apropierea de Rai. Imediat după Adam oamenii erau mai longevivi pentru că trăiau în alte condiții de climă și erau mai aproape de Duhul Lui Dumnezeu. Știința de astăzi încearcă să aplice metodologia actuală pentru a evalua ceva ce s-a schimbat.

Primii oameni, chiar dacă nu aveau încă cele 10 porunci știau că păcătuiau și vorbeau direct cu Dumnezeu. Adam și Eva știau ce este bine și ce este rău.

Cain a vorbit cu Dumnezeu, Enoh a fost ridicat la cer. Cât de frumos este dialogul lui Dumnezeu cu Cain! "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!" (Fac. 4, 6-7) Primul păcat a lui Cain a fost săvârșirea unei ”liturghii greșite”. O mulțumire greșită. Cuvântul ”Mulțumesc” în greacă ” Ευχαριστώ”(Euharisto) este format din ”Ευ”-bun (Eugenia-Neam bun, Euthanasia-Moarte bună. Astăzi etica a ajuns să dea nume bun unor concepții îngrozitoare.) și ”har” care înseamnă ”dar”. A încercat să îi aducă mulțumire Lui Dumnezeu dar nu i-a adus cum se cuvenea. Abel a fost atent, a dăruit din oile cele mai alese. Cain a fost superficial, nu a ales ce a jertfit. Dumnezeu nicidecum nu se simte ofensat. Mai este o cheie a înțelegerii pe care o dezvăluie Sfântul Ioan Gură de Aur. Despre Cain se spune că ”a jertfit” iar despre Abel că ”a dăruit”. Nu sunt întâmplătoare cuvintele. Cain pare pasional, pare a avea un ”corason latino”. Aduce primul darul său. Se mânie repede.  Dar și Sfântul Apostol Petru are un caracter vulcanic. Deosebirea între ei este că Apostolul Petru cunoaște diferența între om și Dumnezeu. Unul își direcționează pasiunea spre iubire de aproape altul spre ură.

Revin la căsătoriile fiilor oamenilor. ”în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi” (Mt 24. 38-39)

Acum nu mai așteptăm potopul ci venirea Domnului. După venirea Lui Hristos s-au deschis larg ușile Împărăției Cerurilor. Iar misiunea noastră în această viață, lupta noastră este de a-L descoperi pe Hristos. Cum un bebeluș în pântecele mamei își formează mânuțele, urechile, ochii așa din această viață dacă lăsăm Darul Lui Dumnezeu, ne vom forma pentru o altă viață veșnică.

 ”Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan, 3,17)

          Îl iubesc pe Dumnezeu și Dumnezeu mă iubește. Nu mă pot căsători decât cu cineva care Îl iubește pe Hristos.

Unde-ți este moarte boldul?

Doamne, am uitat ce gust mai ai.

Ochii mei miopi nu-ți văd lumina

Și hainea mea pătată, încă păstrează tina.

Să nu mă uiți când ne vei chema în rai.

 

Pierdut-am cercuri multe din a timpului spirală

Să nu mă uiți când îngeri vor face dreaptă socoteală

Iar oameni triști vor duce sicriul de toarte cu durere

Doamne, Tu ai umorul bun. Arată gluma Ta cu moarte și Înviere.