Lonely queens and lords

„Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie?” (Ioan 5, 2)

În limba noastră această formă de adresare, ”femeie” are o formă puțin peiorativă. Însă în limba aramaică vorbită de Hristos cu Preasfanta Sa Maică acest apelativ arată un deosebit respect față de persoana feminină. Părintele Tadei spune despre acest aspect.

În limba greacă de astăzi, cuvântul este ”ghineka”, în greaca veche este asemănător iar în limbile slave, ”jenna”, la noi a dat cumva cuvântul ”zână”, în engleză ”queen”.

În greaca veche, ”ghine” este folosit de exemplu și de Ulise în timp ce era deghizat în cerșetor și se adresează soției sale. Această formă de adresare era evident una care arată respect.

Este important acest aspect pentru a intrepreta cum se cuvine textul. Dealtfel, este de neimaginat cum Mântuitorul ar fi spus vreun cuvânt jignitor spre Maica Sa.

Femeile cu o gândire sănătoasă, cu mintea Lui Hristos pot schimba lumea. Ele au puterea asta. Orice loc din lume ar fi pustiu fără bucuria unei femei. În Muntele Athos nu este permis accesul persoanelor cu sex feminin, însă asta nu înseamnă că acolo nu sunt. Stareța tuturor mânăstirilor din Athos este Maica Domnului.

Din Geneză aflăm că o rațiune pentru care Dumnezeu a făcut femeia este aceea ca omul să nu fie singur.

        Parcă este un sentiment care vine din străfundul ființei. Un bărbat nu poate fi singur. Singurătatea este la început un fulg. Pe zi ce ce trece masa lui crește exponențial până când devine un strigăt, o sete de nedescris, o apăsare mai grea decât tot universul.

Mai mult decât singurătatea mea mă întristează cea a celor din jurul meu. Singurătatea dintre Dumnezeu și om, implicit dintre oameni a fost răstignită. Hristos a răstignit-o pe cruce când a strigat: “Eli, Eli lama sabahchthani? – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”. Hristos a vrut să ia aspura Lui despărțirea noastră, de la Adam până la sfârșitul veacurilor.

Dumnezeu a născut mai înainte de începutul timpului Calea liberă de la unul la altul, de la noi la El. Însă rătăcim. Evreii au rătăcit 40 de ani în pustie. Dumnezeu nu ia dus pe drumul cel mai scurt din pricina necredinței lor. Pardoxal, nu Dumnezeu i-a ispitit. Ei L-au ispitit. Nu au avut încredere. Nu au avut credință. De ce încă rătăcim? De ce nu avem credință? De ce suntem singuri? De ce nu ne îmbrățișăm? De ce zânele nu mai sunt zâne și prinții nu mai sunt prinți?